Activitatea s-a desfășurat la punctul fix de prim ajutor organizat de Arhiepiscopia Iașilor – Policlinica și Spitalul Providența – și amplasat alături de punctul medical avansat organizat de ISU Iași și echipele UMF / UPU-SMURD Iași pe durata pelerinajului de Sfânta Parascheva. Intervențiile s-au desfășurat în condiții de colaborare foarte bună între toate structurile implicate în asigurarea asistenței medicale, fiecare contribuind la siguranța și îngrijirea celor veniți să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Un sprijin important l-au oferit și voluntarii „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, voluntarii Crucii Roșii, reprezentanții ISU și jandarmii, care au contribuit la identificarea și îndrumarea către echipele medicale a persoanelor care aveau nevoie de îngrijiri.
Medici din specialități diferite, asistenți medicali și studenți la medicină au venit cu dragă inimă să ofere servicii medicale de prim ajutor pelerinilor care au avut nevoie, în cadrul unui cabinet organizat sub egida Policlinicii, Spitalului și Fundației Medicale Providența ale Arhiepiscopiei Iașilor, în curtea Facultății de Teologie Ortodoxă, poziționat lângă corturile unităților medicale ale SMURD, ale Serviciului de Ambulanță și ale voluntarilor de la Crucea Roșie. Medicamentele necesare au fost oferite cu generozitate de Policlinica Providența și de colegii farmaciști.
Anul acesta, la punctul fix de prim ajutor au fost acordate 320 de consultații, iar pentru 4 dintre pacienți a fost solicitat transportul spre spital cu ambulanța. Cazuistica a fost una variată, de la viroze respiratorii, cefalee, tulburări digestive și crize hipertensive până la crize de dureri lombare, contuzii sau fracturi prin cădere de la același nivel. Dincolo de actul medical propriu-zis, această activitate a însemnat grijă, solidaritate și disponibilitatea de a fi alături de fiecare om care a avut nevoie de ajutor, într-un moment cu o profundă încărcătură spirituală. Astfel, cadrele medicale care oferă asistență la punctul fix de prim ajutor devin parte dintr-o misiune în care profesionalismul se împletește cu empatia, dăruirea și grija față de semeni.
Iată câteva dintre gândurile profesioniștilor din sănătate implicați în activitatea de voluntariat medical cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva:
„Din anul 2002 am participat cu devotament la activitatea de voluntariat medical de la punctul fix de prim ajutor din curtea Mitropoliei, cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, alături de membrii AMFOR – Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși Români –, dr. Vlad Poroch și dr. Cristina Ghiciuc, acum profesori universitari la Universitatea de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa», pe atunci tineri medici la început de drum. Pentru mine, ziua de 14 octombrie are, în fiecare an, o semnificație aparte, fiind un moment pe care îl aștept cu bucurie și emoție, pentru a fi din nou alături de pelerini și pentru a le oferi sprijin medical, îndrumare și încurajare. De-a lungul anilor, am întâlnit numeroși pelerini care revin an de an, iar unii dintre ei trec pe la punctul de prim ajutor chiar și atunci când nu au nevoie de îngrijiri medicale, doar pentru a mă saluta și a-mi mulțumi pentru sfaturile care le-au fost de folos în trecut. Aceste întâlniri reprezintă una dintre cele mai frumoase satisfacții ale activității mele, deoarece îmi reamintesc că, dincolo de actul medical propriu-zis, grija față de oameni înseamnă și ascultare, empatie, încredere și continuitate. După atâția ani, simt că această activitate a devenit mai mult decât o misiune de voluntariat. Este o reîntâlnire cu oameni dragi și cu o comunitate în care ne leagă aceeași credință, solidaritatea și dorința sinceră de a-i ajuta pe cei aflați în nevoie.” - Dr. Contesina Gașpar, medic primar medicină de familie, Iași.
„Au trecut peste 20 de ani de când vin ca medic voluntar în cadrul AMFOR. Fiecare clipă devine o dovadă de statornicie și compasiune profundă pentru pelerinii aflați în suferință, transformând alinarea lor într-o formă vie de onorare a Sfintei! În mijlocul oboselii și al miilor de oameni, echipa noastră încetează să mai fie doar un grup de colegi, devenind o adevărată familie de prieteni uniți în credință și în aceeași misiune sfântă! Această slujire caldă reprezintă, în esență, un timp prețios dăruit lui Dumnezeu și oamenilor, o jertfă de iubire pusă în slujba aproapelui!” - Dr. Laura Bârlădeanu-Giurgi, medic primar medicină de familie, Iași.
„Pentru mine, voluntariatul în zilele de sărbătoare ale Sfintei Cuvioase Parascheva este, de peste 18 ani, mai mult decât o datorie profesională sau un gest de implicare umanitară: este o binecuvântare, o bucurie profundă a sufletului și o formă de apropiere de Sfânta care ocrotește Iașul și pe toți cei care îi caută ajutorul. Ca medic pediatru, simt o responsabilitate aparte față de copiii și familiile care ajung în aceste zile la Iași, uneori obosiți de drum sau aflați în situații medicale care le provoacă îngrijorare după ore de așteptare. În fiecare an, alături de medicii rezidenți de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii «Sfânta Maria» din Iași, încercăm să fim aproape de cei care au nevoie de sprijin, oferindu-le îngrijire medicală, încredere și alinare. În această misiune, colaborarea cu medici din variate specialități sub egida AMFOR, cu Spitalul Providența, voluntarii Crucii Roșii, echipajele SMURD Iași, Jandarmeria Română și toate celelalte echipe de salvatori este esențială. Solidaritatea, comunicarea și încrederea reciprocă transformă efortul fiecăruia într-o misiune comună, în care fiecare secundă, fiecare gest și fiecare decizie pot conta pentru binele unui om. Fiecare om căruia îi putem alina suferința, fiecare mână întinsă la nevoie și fiecare clipă în care putem fi de folos aproapelui îmi amintesc că medicina înseamnă, dincolo de știință și profesie, iubire, dăruire și compasiune. Iar atunci când toate acestea se împletesc cu credința, voluntariatul devine o adevărată mărtruire a faptului că a face bine este o formă de rugăciune, iar a fi în slujba oamenilor, sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, este un dar și o binecuvântare pe care le port în suflet cu recunoștință, an după an.” - Șef lucr. dr. Otilia-Elena Frăsinariu, medic primar pediatrie, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași.
„De zece ani revin cu aceeași emoție și recunoștință la punctul sanitar de la Sfânta Cuvioasă Parascheva, în calitate de medic voluntar. Cu fiecare an câștig nu numai o bună experiență profesională, ci mai ales una umană. Pelerinii m-au învățat semnificația sacrificiului, a dedicației, dar și a smereniei, înțelegând de la an la an că, dăruind din ceea ce sunt, ca medic și om, primesc în schimb o primenire sufletească de care altfel nu m-aș putea bucura.” - Dr. Roxana Chiruță, medic primar medicină de familie, Iași.
„În urmă cu 14 ani, studentă fiind, am pășit cu emoție, entuziasm, curiozitate și dorință de cunoaștere în cabinetul medical din curtea Mitropoliei pentru a asigura asistența medicală pelerinilor aflați în nevoie. Îmi amintesc cum personalul medical, medicamentele și circuitul nu aveau forma actuală și cum, cu mare drag, blândețe și profesionalism, rezolvam fiecare provocare. Am cunoscut oameni minunați: colegi, personal medical, inițial de la Spitalul Providența și ulterior și de la alte spitale, voluntari de la Crucea Roșie neobosiți, pe care îi admir pentru munca lor fizică necontenită și pentru empatie (unii dintre aceștia fiind și minori), personalul ISU, jandarmi și alte persoane minunate implicate în asistența medicală. Am întâlnit pelerini cu povești de viață aparte, cu situații medicale urgente. Am discutat și am împărtășit experiențe. Am legat și prietenii care sunt pe viață. Aerul este aparte. Sfânta Cuvioasă Parascheva este lângă noi, binecuvântează activitatea noastră, ne îndrumă pașii. Iar eu, umilă, de 14 ani sunt binecuvântată să fiu sfioasă lângă Sfânta Cuvioasă Parascheva, în acest loc și în această atmosferă sfântă. Aștept în fiecare an cu mare bucurie zilele Sfintei Noastre Cuvioase Parascheva!” - Asist. univ. dr. Aurelia Crețu, medic specialist pneumolog, Elytis Hospital Iași.
„Voluntariatul în zilele de sărbătoare ale Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă pentru mine o binecuvântare și o bucurie sufletească, o experiență începută alături de AMFOR încă din studenție, continuată ca medic rezident și, astăzi, ca medic specialist, când, alături de colegii mei de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, în colaborare cu AMFOR și Spitalul Providența, am acordat îngrijiri medicale pelerinilor, confruntându-ne cu o cazuistică diversă și lucrând în deplină solidaritate cu voluntarii Crucii Roșii, echipajele SMURD Iași, Jandarmeria Română și celelalte echipe de salvatori. Prin fiecare gest de grijă și fiecare om ajutat, am simțit că sunt mai aproape de Sfânta Cuvioasă Parascheva, cu recunoștința și convingerea că binele făcut aproapelui este, în sine, o formă de rugăciune.” - Dr. Ionela-Alina Grosu, medic specialist pneumolog, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași.
„În miros de tămâie și busuioc, Sfânta Parascheva a adunat în jurul ei mii de oameni. De toate vârstele, de la mic la mare, fiecare cu năzuințele lui, cu sufletul plin de dragoste și recunoștință pentru cea care ne ascultă și ne primește an de an în casa ei, care ne întărește în lucrarea cea de zi cu zi. Au fost niște zile pline, cu un duh aparte, dar încununate de o bucurie adevărată, vie. Bucuria de a fi de folos, de a mă simți parte din marea familie a Sfintei Parascheva și de a dărui mai departe din ceea ce Sfânta a sădit în inima mea de-a lungul anilor. Pentru că voluntariatul la cabinetul medical a devenit deja o tradiție, o tradiție frumoasă care nu a fost moștenită, ci s-a născut din dorința de a face bine, de a dărui mai departe măcar o fărâmă din sufletul meu și care creează amintiri dătătoare de speranță.” - Dr. Simona-Mihaela Cenușă, medic specialist medicină de familie, Iași.
„Mă bucur că am avut și anul acesta oportunitatea de a fi alături de pelerinii veniți în Iași. Interacționând cu unii dintre ei la punctul medical, am fost martoră la jertfa pe care o depun în încercarea de a fi alături de Sfinți și la cât de înverșunați duhovnicește sunt în încercarea lor. Oboseala așteptării este încununată cu bucuria din ochii lor când reușesc să ajungă la raclă. Este uimitor să constat că, deși suntem atât de diferiți, atât de împrăștiați în iureșul cotidian, avem totuși o chemare sufletească comună.” - Dr. Cornelia Costina Filote, medic rezident boli infecțioase, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Iași.
„Pentru mine, voluntariatul la Sfânta Parascheva reprezintă mai mult decât o datorie profesională: este o formă de dăruire, empatie și recunoștință față de oameni. În calitate de medic specialist în medicină internă, cred că menirea mea nu se limitează la diagnostic și tratament, ci presupune și disponibilitatea de a fi alături de cei aflați în suferință, de a le oferi sprijin, încredere și alinare. În aceste zile, când oameni din toate colțurile țării se adună la Iași cu speranță, credință și rugăciune, simt că pot contribui, prin pregătirea și experiența mea, la binele celor care au nevoie de ajutor. Pentru mine, această experiență este atât o responsabilitate, cât și un privilegiu, o modalitate de a dărui din ceea ce știu și pot, primind în schimb lecții prețioase de omenie, credință și solidaritate.” - Dr. Iulia-Daniela Lungu, medic specialist medicină internă, Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”, Iași.
Prin profesionalismul, dăruirea și spiritul de solidaritate ale tuturor celor implicați, voluntariatul medical de la punctul fix de prim ajutor din curtea Mitropoliei, organizat de peste 30 de ani cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, rămâne o mărturie vie a faptului că grija pentru sănătatea omului și slujirea aproapelui se împletesc firesc în această misiune.
(Prof. univ. dr. Cristina Ghiciuc, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, membră AMFOR – Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși Români)




